Despre proiect

 

 

OBIECTIVE

Obiectivul general al proiectului constă în abilitarea actorilor socio-economici şi civici relevanţi să identifice şi să implementeze practicile necesare pentru creşterea interesului societăţii româneşti faţă de Responsabilitate Socială a Întreprinderilor, prin întărirea competenţelor personalului Camerelor de Comerţ pentru a lucra în cadrul unei reţele naţionale de birouri de asistenţă RSI, ce vor promova conceptele şi instrumentele RSI în rândul actorilor sociali, organizaţiilor societăţii civile şi în mediul de afaceri national.

obiective

Obiectivele specifice pe care le vizam:

  • obtinerea unui cadru exhaustiv national privind nivelul de constientizare si practicile RSI existente;
  • analiza si adaptarea structurilor organizationale ale Camerelor de Comert Judetene (42) astfel incat fiecare din ele sa fie capabile sa gazduiasca un birou de asistenta RSI;
  • elaborarea si livrarea unor sesiuni de instruire privind conceptele si practicile RSI pentru personalul Camerelor de Comert, destinate dezvoltarii competentelor si solutiilor necesare pentru adaptarea potentialului operativ al angajatilor la provocarile dezvoltarii durabile in general si la functionarea birourilor de asistenta RSI in special.

 

 

FINANŢARE 

 

FONDUL SOCIAL EUROPEAN

 


Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013

Axa prioritara 3 "Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor"

Domeniul major de interventie 3.3 "Dezvoltarea parteneriatelor şi încurajarea iniţiativelor pentru partenerii sociali şi societatea civilă"

Titlul proiectului: "Birouri de asistenţă pentru promovarea Responsabilităţii Sociale a Întreprinderilor"

Contract nr POSDRU64/3.3/S/34198

Perioada de implementare: octombrie 2009 – aprilie 2012

Bugetul proiectului: 6.052.156 lei
Finanţare nerambursabilă: 5.931.113 lei
Cofinanţare: 121.043 lei

 

 

Get a better hosting deal with a hostgator coupon or play poker on party poker

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Copyright © 2012 Camera de Comerț și Industrie a României ·  www.ccir.ro ·   CSR - Despre proiect

Joomla Templates by Wordpress themes free